Politica de Returnare

Conform Ordonanței de Urgență Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:

Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) și art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 14 zile începând cu ziua în care intră în posesia fizică a produsului. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator.

Consumatorul va notifica vânzătorului decizia de returnare a produsului în cel mult 14 zile de la intrarea în posesia fizică a acestuia și va returna efectiv produsul vânzătorului nu mai târziu de 14 zile de la data notificării deciziei de returnare. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de către consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat (în pachet complet, așa cum a fost primit, nedeteriorat, cu toate accesoriile, cu etichetele intacte și documentele care l-au însoțit). Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate, etc.

Produsul se returnează către punctul nostru de colectare service pentru verificarea integrității și funcționalității doar dacă s-au respectat termenele legale mai sus menționate, în caz contrar se înștiințează clientul prin email pentru înapoierea produsului pe cheltuiala acestuia. După verificarea produsului în service, se întocmește de către un specialist service un document privind starea acestuia.
În conformitate cu Directiva 2011/83/UE, punctul (47) din prezentare: pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor, consumatorul ar trebui să le mânuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin (testare pornit/oprit).

Purtati răspunderea pentru orice eventuală diminuare a valorii produselor, dacă în urma verificării conformității, proprietăților și funcționalității produselor se dovedește că această devalorizare a fost cauzată de manipularea necorespunzătoare de către dvs.
Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maximum 14 (paisprezece) zile de la data informării Vladis Ecomm SRL (deținătorul www.vladis.ro) de către consumator, asupra deciziei sale de retragere din contract.

Pentru a returna un produs, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la contact@vladis.ro. Dacă cererea de retur este acceptată, vă vom trimite un email de confirmare a returului, precum și instrucțiuni despre și unde să trimiteți coletul. Articolele trimise înapoi la noi fără a solicita mai întâi o returnare nu vor fi acceptate.
Ne puteți contacta oricând pentru orice întrebare cu privire la politica noastră de returnare la contact@vladis.ro.